Demisia șefului SRI trebuie să redeschidă subiectul reformei serviciilor de informații, îngropat de Coaliție
Demisia directorului SRI ar trebui să urgenteze dezbaterea cu privire la reforma serviciilor de informații.
Președintele Iohannis a ținut-o în sertar la Cotroceni ani de zile, iar Coaliția ne-a arătat pachetul legislativ anul trecut după care l-a ascuns în sertarele Parlamentului.
REPER cere Coaliției reluarea dezbaterii parlamentare și prioritizarea adoptării pachetului legislativ în sesiunea din toamnă.
REPER invită toate partidele parlamentare să își asume viitoarea dezbatere cu seriozitate, să studieze modele de reglementare existente în alte democrații moderne, în așa fel încât să demonstrăm societății că Parlamentul României poate lucra responsabil, competent, pentru interesele cetățenilor pe care îi reprezintă. Serviciile de informații trebuie să aibă legislație adaptată noilor tehnologii fără riscul încălcării drepturilor fundamentale și echilibrelor în societate.
„Facem apel atât la coaliția de guvernare, cât și la toate partidele parlamentare, pentru formarea unei comisii speciale care să gestioneze dezbaterea și redactarea amendamentelor la legile serviciilor de informații. E nevoie de control democratic crescut, e nevoie de noi reguli privind utilizarea tehnologiilor digitale în activitatea de culegere și valorificare a informațiilor, în special în situațiile în care aceste noi tehnologii aduc atingere drepturilor individuale ale cetățenilor. Comisia specială ar trebui să consulte specialiști independenți, să studieze modele alternative de reglementare, și să implice societatea civilă în procesul de elaborare” declară Andrei Lupu, parlamentar REPER din Comisia de Apărare.
Partidul REPER își reafirmă disponibilitatea de a asigura atât expertiza, cât și mijlocirea în cadrul unor dezbateri de care alte partide se tem. Reforma reală a României se poate realiza doar cu mult curaj și nu ferind temele delicate.