Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei de Muncă din Parlamentul European, trage un semnal de alarmă cu privire la copiii săraci ai României

Comisia de Muncă din Parlamentul European, condusă de copreședintele REPER, Dragoș Pîslaru, a marcat aniversarea a doi ani de la adoptarea Garanției Europene pentru Copii – biletul de ieșire din sărăcie pentru toți copiii din UE – în fața reprezentanților Comisiei Europene și parlamentelor naționale.

La doi ani de la adoptarea Garanției Europene pentru Copii, patru state au rămas restante și nu au depus încă planul de acțiune prin care intenționează să scoată copiii din sărăcie: România, Letonia, Austria și Germania.

Dragoș Pîslaru:

”Fruntașa eșecului este, evident, România. Avem cei mai săraci copii din Europa, cei mai mulți copii care se află în risc de excluziune socială și nici măcar o idee despre cum să-i scoatem din sărăcie.

Efectiv nu am cu cine lucra în țară. Și eu și colegii mei reușim victorii în Parlamentul European, negociem sume uriașe de bani pentru România, iar când vine vorba de implementare, e ca și cum am lovi mingea la perete.

Am auzit doar scuze aruncate dintr-o parte în alta până acum de la Ministerul Familiei, dar niciun plan concret de a scoate copiii din sărăcie. În acest moment ministra Gabriela Firea abandonează copiii săraci ai României. Europa i-a pus la dispoziție fonduri pentru a rezolva problema, însă dumneaei nu poate sau nu vrea să livreze planul de investiții pentru acești bani.”