Proiectul de lege preluat la solicitarea societății civile și depus de parlamentarii Dragoș Popescu și Alin Prunean a primit rapoarte de admitere în unanimitate de la comisiile din Senat

Proiectul de lege preluat la solicitarea societății civile și depus de colegii noștri parlamentari Dragoș Popescu și Alin Prunean a primit rapoarte de admitere în unanimitate de la comisiile de specialitate ale Senatului, urmând să ajungă la vot în Plenul Senatului.

„De ce este acest pas important? Pentru că modificările propuse au drept scop descurajarea furtului de lemn, o problemă foarte serioasă a României, care este perpetuată de dispozițiile legale, care nu pedepsesc suficient de dur transportul ilegal de material lemnos. Astfel, când aceste modificări vor reuși să intre în vigoare, transportul de lemn fără documentele cerute de norme (adică furt, pe scurt) va deveni infracțiune pentru un volum de peste 5 metri cubi pentru masă lemnoasă alta decât cherestea și de 3 metri cubi pentru cherestea”, a declarat Dragoș Popescu, coinițiator și senator REPER.

„Este important să vorbim de mafia lemnului, de hoții de lemne, și să facem tot ce putem să-i oprim. În ultimii 2 ani de zile, Ministerul Afacerilor Interne a indisponibilizat peste 195 de autovehicule autoutilitare și camioane care au contribuit la furtul de lemne. Au aplicat amenzi în valoare de peste 42 de milioane de lei și au confiscat peste 180 de mii de metri cubi de lemn echivalent a 18 milioane de euro. Pragul actual de 10 metri cubi le permite multor transportatori să folosească încărcături de 8-9 metri cubi, fapt care se încadrează la contravenție și este pedepsit doar cu amendă”, a subliniat Alin Prunean, coinițiator și deputat REPER.

Sperăm ca proiectul de lege să fie adoptat de Senat și continuăm lupta împotriva furtului de lemn românesc.