Senatul României a votat împotriva dreptului femeilor de a avea acces la proceduri de întrerupere a sarcinii în siguranță

Propunerea legislativă a deputaților partidului REPER, Oana Cambera, Andrei Lupu și Simina Tulbure, privind garantarea dreptului la proceduri de întrerupere a sarcinii, informare corectă şi decontarea serviciilor pentru categorii vulnerabile a fost respinsă marți în Plenul Senatului. 

Dreptul femeilor de a decide dacă doresc sau nu să aibă copii trebuie să fie garantat, ori în acest moment cercetările realizate de organizații neguvernamentale arată că accesul la această procedură este departe de a fi garantat – fie că vorbim de refuzul managerilor de spitale și al medicilor de a efectua întreruperile de sarcină, de costurile importante ale acesteia sau de abuzurile fizice sau emoționale suferite de femeile care îndrăznesc să aleagă să nu păstreze o sarcină. Deși întreruperile de sarcină nu mai sunt pedepsite penal, accesul la proceduri sigure de întrerupere a sarcinii este îngreunat de diferiți factori.

Inițiativa legislativă a deputaților REPER întărește garantarea acestui drept în România prin: menţionarea expresă în legea sănătăţii publice a dreptului la proceduri de întrerupere a sarcinii, crearea unei platforme naţionale cu informaţii medicale despre sănătate reproductivă, decontarea procedurii pentru femeile din categorii vulnerabile, victime ale agresiunilor sexuale şi tinere sub 18 ani. Totodată, proiectul propune disponibilitatea procedurii de întrerupere a sarcinii la cerere, în fiecare spital judeţean.

„Nu facem altceva decât să evităm întoarcerea în timp, într-o perioadă în care peste 10.000 de femei au decedat din cauza că au încercat să-și inducă avortul în condiții nesigure. Ne dorim păstrarea acestui drept de a decide asupra propriului corp și informarea corectă cu privire la procedurile de întrerupere a sarcinii în condiții de siguranță. Cerem decontarea procedurilor în cazul pentru categoriile vulnerabile și în mod special dacă sarcina a survenit în urma unui raport sexual, cu privire la care s-a introdus o plângere penală pentru săvârșirea unei infracțiunii contra libertății și integrității sexuale prevăzute de Codul penal”, au declarat inițiatorii propunerii legislative.

În prezent, conform unui studiu al Centrului Filia, sunt judeţe unde niciun spital public nu mai efectuează procedura de întrerupere a sarcinii, iar unele femei aflate în condiţii de vulnerabilitate nu îşi pot permit costurile din mediul privat. Dintre cele 160 de spitale publice care au dotări suficiente pentru întreruperi de sarcină, doar 40 răspund necondiţionat acestei solicitări, în 36 de spitale nu se fac avorturi în timpul sărbătorilor religioase. 

Din nefericire, sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor din România este încă umbrită de perioada comunistă. Drepturile sexuale și reproductive sunt esenţiale pentru a asigura că femeile pot avea controlul asupra corpului lor şi pot lua decizii informate cu privire la sănătatea lor şi la viaţa lor sexuală.